Schimbarea la Față pe Tabor: lumina pe care au văzut-o ucenicii

Sunt momente în Evanghelie care par să oprească timpul. Schimbarea la Față pe Tabor, lumina pe care au văzut-o ucenicii, este unul dintre ele, o clipă în care cerul s-a deschis pe pământ. Trei oameni simpli au privit, pentru câteva clipe, slava ascunsă a lui Dumnezeu.

Și totuși, această minune nu a rămas închisă în trecut. Ea ne privește și pe noi, cei de azi, care căutăm un strop de lumină în viața de zi cu zi.

Ce a fost Schimbarea la Față pe Tabor

Schimbarea la Față este momentul în care Hristos, urcat pe Muntele Tabor cu trei ucenici, Și-a arătat slava dumnezeiască. „Fața Lui a strălucit ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”, scrie Sfântul Apostol Matei (capitolul 17).

Cei aleși să fie de față au fost Petru, Iacov și Ioan. Lângă Domnul s-au arătat proorocii Moise și Ilie, vorbind cu El, semn că și Legea, și proorocii mărturisesc despre Hristos. Apoi, dintr-un nor, glasul Tatălui a întărit totul: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”.

Biserica prăznuiește această zi ca o descoperire a firii dumnezeiești a Mântuitorului, nu ca o schimbare a Lui.

Cine a văzut lumina de pe Tabor și de ce

Lumina de pe Tabor au văzut-o doar cei trei ucenici, fiindcă Domnul i-a luat deoparte, departe de mulțime. Urcușul pe munte a fost pregătirea lor, o trudă care le-a curățit privirea inimii.

De ce tocmai ei? Aceiași trei aveau să fie mai târziu de față și în Grădina Ghetsimani, în ceasul greu al rugăciunii dinaintea Patimilor. Lumina văzută pe Tabor era menită să le întărească credința, ca atunci când Îl vor vedea răstignit să nu se piardă cu firea. Slava de acum vestea, în taină, bucuria Învierii.

Ce este lumina necreată pe care au văzut-o ucenicii

Lumina aceasta nu a fost una obișnuită. Tradiția o numește lumină necreată, adică strălucirea însăși a dumnezeirii, energia lui Dumnezeu, nu un simplu fenomen fizic.

Cea mai limpede apărare a acestei învățături a dat-o Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscop al Tesalonicului, în secolul al XIV-lea. El a arătat că fiinta lui Dumnezeu rămâne necunoscută, însă energiile Lui se pot împărtăși omului.

Aici e cheia. Nu Hristos S-a schimbat, ci ucenicii au fost ei înșiși schimbați, ca să poată privi ceea ce de obicei ochiul trupesc nu poate cuprinde. O astfel de lumină se vede numai cu inima curățită prin rugăciune și nevoință.

Cum trăim noi astăzi lumina Taborului

Putem trăi lumina Taborului prin rugăciune statornică, prin spovedanie și împărtășanie și prin curățirea inimii de patimi. Schimbarea s-a petrecut „pe când Se ruga” (Luca 9), iar acesta este și drumul nostru.

Rugăciunea de fiecare zi este urcușul nostru pe munte, puțin câte puțin. Postul și înfrânarea pregătesc inima, o fac mai ușoară și mai trează. Iar citirea cu evlavie a Evangheliei despre acest praznic ne apropie de înțelesul lui.

Petru ar fi vrut să rămână pe munte, „bine este nouă să fim aici”. Dorința lui ne învață cât de bun e harul, dar coborârea spre viața de toate zilele ne arată că lumina primită în rugăciune trebuie dusă mai departe, în muncă și în încercări.

Reține esențialul despre Schimbarea la Față

Iată, pe scurt, lucrurile de neuitat despre acest praznic:

• Pe Tabor au urcat trei ucenici: Petru, Iacov și Ioan
• Lângă Domnul s-au arătat proorocii Moise și Ilie
• Lumina văzută a fost lumina necreată, slava dumnezeirii
• Glasul Tatălui a mărturisit pe Fiul cel iubit
• Ne apropiem de această lumină prin rugăciune și viață curată

Schimbarea la Față pe Tabor și lumina pe care au văzut-o ucenicii nu este doar o amintire dintr-o vreme demult apusă. Este o chemare vie, adresată fiecăruia dintre noi, să urcăm și noi, pas cu pas, spre Dumnezeu.

Nu ne trebuie un munte anume pentru asta. Ne trebuie o inimă care se roagă, se curăță și ascultă de Fiul, așa cum ne-a îndemnat glasul Tatălui din nor. Atunci, încet, lumina aceea blândă începe să se arate și în viața noastră.