Slăbănogul coborât prin acoperiș și credința care dărâmă orice zid

Sunt minuni din Evanghelie pe care le ții minte de la prima ascultare. Slăbănogul coborât prin acoperiș și credința care sparge orice zid este una dintre ele, o întâmplare simplă și puternică, pe care Biserica o mărturisește de două mii de ani. Patru oameni aduc la Mântuitor pe un bolnav care nu se mai putea mișca singur.

Și pentru că nu găsesc drum spre El, fac ceva neașteptat. Sparg acoperișul casei. Iată o credință care nu se oprește la prima piedică.

Minunea slăbănogului, așa cum o istorisește Evanghelia

Vindecarea aceasta este atât de însemnată încât o găsim la trei evangheliști, în Marcu 2, 1-12, în Matei 9, 1-8 și în Luca 5, 17-26. Totul se petrece în Capernaum, cetatea de pe malul Mării Galileii unde Iisus Își avea casa în timpul propovăduirii.

Cuvântul „slăbănog” înseamnă, în limba veche, om paralizat, fără putere în mădulare. Patru prieteni îl poartă spre Iisus, dar casa era atât de plină de lume încât nu mai aveau pe unde intra.

Aici se vede tăria lor. În loc să se întoarcă acasă, caută altă cale.

De ce au desfăcut acoperișul ca să ajungă la Iisus

Cei patru au urcat pe acoperiș, l-au desfăcut și au coborât patul cu funii, fiindcă mulțimea le bloca orice altă cale. Era singurul mod de a-l așeza pe bolnav chiar înaintea Mântuitorului.

Gestul nu e nici pe departe de neînchipuit. Casele din Galileea acelor vremuri aveau acoperiș plat, făcut din grinzi de lemn acoperite cu trestie și lut bătătorit, la care se urca pe o scară de afară. Se putea desface și pune la loc.

Evanghelistul Marcu scrie un cuvânt care cântărește mult. „Văzând Iisus credința lor”, deci credința celor patru, nu doar a bolnavului. Truda și îndrăzneala lor au fost răsplătite.

Învățătura minunii și credința care sparge orice zid

Credința care dărâmă orice zid înseamnă să nu te oprești înaintea piedicilor atunci când Îl cauți pe Dumnezeu. Cei patru nu s-au dat bătuți nici de mulțime, nici de acoperiș, iar stăruința lor a fost ascultată.

Mai este ceva, poate și mai adânc. Iisus nu vindecă întâi trupul. Mai întâi spune: „Iertate îți sunt păcatele tale”, și abia apoi ridică omul de pe pat.

Ordinea aceasta ne învață că boala sufletului cântărește mai greu decât cea a trupului. Sfinții Părinți, între ei Sfântul Ioan Gură de Aur, au tâlcuit minunea tocmai ca pe o chemare la pocăință și la spovedanie.

Ce ne învață astăzi minunea slăbănogului

Astăzi întâmplarea ne arată că rugăciunea pentru cei dragi poate deschide drumul spre vindecare, mai ales când cel bolnav nu mai are putere să se roage singur. Credința celor din jur cântărește înaintea lui Dumnezeu.

În tradiția noastră, lucrul acesta se vede limpede. Punem numele celor bolnavi pe pomelnicul de la Sfânta Liturghie, cerem Taina Sfântului Maslu, citim acatiste de vindecare.

Și mai e o lecție pentru fiecare. Să nu lăsăm lenea, descurajarea sau rușinea, adevărate ziduri ale sufletului, să ne țină departe de biserică.

Trei lucruri de păstrat în suflet

Iată esența acestei minuni, în câteva gânduri ușor de ținut minte:

• Credința celor patru l-a ridicat pe slăbănog, nu doar credința lui.
• Iertarea păcatelor vine înaintea vindecării trupului.
• Stăruința în rugăciune dărâmă orice piedică.

Putem fi mereu cei patru care duc pe altul la Hristos. O rugăciune spusă pentru un bolnav, un nume scris pe pomelnic, un cuvânt de îmbărbătare, toate sunt funii care coboară pe cineva înaintea Domnului.

Minunea slăbănogului coborât prin acoperiș și credința care sparge orice zid rămâne, peste veacuri, o chemare blândă. Nu te opri înaintea zidurilor, fiindcă dragostea și rugăciunea găsesc întotdeauna o cale.