Socul mare din curte era considerat, după credința bătrânilor, ocrotitorul casei.

Dacă te uiți cu atenție prin curțile vechi de la țară, mai ales pe lângă poartă sau la colțul casei, dai mai mereu peste un soc bătrân, plin de flori albe primăvara. Nu e acolo din întâmplare. Socul mare din curte era considerat, după credința bătrânilor, ocrotitorul casei, un copac drag pe care nimeni nu îndrăznea să-l taie fără rost.

Bunicii noștri îl priveau altfel decât pe ceilalți pomi. Pentru ei nu era doar un arbust care dă umbră și flori, ci un fel de prieten tăcut al gospodăriei, cu poveste și cu suflet.

Socul mare din curte, ocrotitorul casei după credința din bătrâni

Se spune din bătrâni că un soc crescut lângă casă ținea răul departe de toți cei ai gospodăriei. Era socotit copac sfânt, aflat sub ocrotirea Maicii Domnului, motiv pentru care nu se tăia și nu se ardea cu una, cu două.

De unde vine credința asta? Greu de spus cu exactitate, dar socul apare în multe povestiri și superstiții din satul românesc, fiind pomenit în vechile colecții de obiceiuri și credințe populare de la noi.

În satul de altădată, socul de la poartă era privit cu un fel de respect. Se zicea că o casă cu soc înflorit e o casă cu noroc și cu pace, iar cei care îl îngrijeau aveau parte de liniște.

Ce se spunea că alungă socul de lângă casă

Bătrânii ziceau că socul e un paznic care nu doarme niciodată. Se credea că tufa de la colțul casei apăra gospodăria de boli, de duhuri rele și chiar de trăsnet, ținând ghinionul departe de prag.

Tocmai de aceea nu se tăia un soc bătrân fără un motiv serios. Se spunea că cine îl distruge degeaba aduce nenoroc asupra casei și a celor dragi.

Era și un obicei frumos legat de el. Înainte să-i rupă florile sau o creangă, gospodina îi cerea voie cu glas tare, ca unui om de încredere. Așa se purtau oamenii cu un copac despre care credeau că are suflet.

Socul, copacul bun la toate în gospodăria de la țară

Pe lângă rolul lui de ocrotitor, socul era și de mare folos în casa omului. De la florile albe culese în mai până la fructele negre de la sfârșitul verii, mai nimic nu se arunca de la el.

Florile parfumate se culegeau dimineața, pe vreme uscată, când erau complet deschise. Din ele bunicile pregăteau socata, băutura aceea răcoritoare de vară, lăsată câteva zile la soare cu zahăr și o lămâie.

Fructele coapte, negre, se adunau prin august și septembrie și se fierbeau pentru sirop sau dulceață. Se obișnuia să se folosească doar cele bine pârguite, fiindcă cele verzi nu erau bune de pus în gură.

De ce merită să ai și azi un soc în curte

Un soc în curte aduce și astăzi umbră, parfum și un colț de natură ca pe vremea bunicilor. E un copac modest, dar plin de farmec, mai ales când dă în floare și miroase toată ograda.

Pentru mulți dintre noi, mirosul florii de soc înseamnă vara copilăriei petrecute la țară. Așa, fără să ne dăm seama, copacul ăsta leagă generațiile dintr-o familie și ține vie o tradiție frumoasă de la noi.

Ce să reții despre socul de la poartă

Pe scurt, iată cele mai importante lucruri de ținut minte despre socul de la poartă:

• Se spunea din bătrâni că ocrotește casa și alungă răul.
• Nu se tăia fără rost, iar la nevoie i se cerea voie.
• Florile se culeg în mai, fructele coapte la sfârșitul verii.
• Rămâne și azi un copac drag, plin de poveste, în curtea de la țară.

În fond, Socul mare din curte era considerat, după credința bătrânilor, ocrotitorul casei, iar credința asta caldă ne arată cât de aproape trăiau oamenii de natură. Pentru ei, un copac putea fi prieten, paznic și amintire, toate la un loc.

Poate că nu mai ținem la fel de mult la superstițiile de altădată, dar un soc înflorit lângă casă rămâne o bucurie simplă, pe care merită s-o păstrăm. Voi ce copac aveți la poartă? Spuneți-ne în comentarii, ne-ar plăcea să auzim poveștile voastre!