Sunt popoare care apar în cronici doar în treacăt, cu câteva rânduri seci. Și sunt altele care i-au pus pe gânduri pe cei mai mari cuceritori ai lumii. Strămoșii noștri fac parte din a doua categorie.
Nu e o exagerare patriotică, ci o realitate consemnată în scris. Hărțile și relatările antice menționau triburile geto-dacice ca fiind viteze și greu de cucerit, iar romanii au plătit scump fiecare pas făcut la nord de Dunăre.
De ce erau geto-dacii descriși ca un popor greu de cucerit
Geto-dacii erau considerați de necucerit pentru că trăiau într-un teritoriu apărat natural și luptau cu o îndârjire rar întâlnită. Munții Carpați și podișurile dintre ei ofereau ascunzători, drumuri înguste și poziții de apărare aproape imposibil de forțat.
Relieful era doar jumătate din poveste. Cealaltă jumătate ținea de oameni.
Dacii nu se temeau de moarte, iar credința lor în nemurire le dădea un curaj care îi descumpănea pe adversari. Fiecare campanie împotriva lor devenea lungă, sângeroasă și foarte costisitoare, motiv pentru care reputația lor de luptători neînfricați s-a transmis din cronică în cronică.
Ce scriau autorii antici despre vitejia dacilor
Cei mai vechi istorici și geografi ai lumii i-au remarcat pe geto-daci. Herodot, în „Istoriile” sale scrise în secolul al V-lea î.Hr., îi numea pe geți „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”.
El povestea că geții au fost singurii care i-au rezistat regelui persan Darius, în jurul anului 514 î.Hr., și descria credința lor în zeul Zalmoxis și în viața de după moarte.
Mai târziu, geograful grec Strabon, în lucrarea „Geographica”, scria că geții și dacii vorbeau aceeași limbă și că armata lor ajunsese, pe vremea lui Burebista, la circa 200.000 de oameni. Chiar dacă cifra pare umflată, ea arată ce reputație militară avea regiunea.
Cum apăreau dacii pe hărțile și în relatările vremii
Pe documentele cartografice antice, Dacia nu era o pată goală, ci o putere bine marcată. Tabula Peutingeriana, o copie medievală a unei hărți romane, și „Geografia” lui Ptolemeu din secolul al II-lea d.Hr. notau cetăți și triburi precum costobocii, carpii și apulii.
Pentru Imperiul Roman, această zonă de la nordul Dunării însemna o problemă strategică permanentă. Triburile de aici nu doar că rezistau, ci și atacau, iar la un moment dat romanii au ajuns să le plătească tribut ca să țină liniștea la graniță.
De ce a fost nevoie de două războaie pentru a-i învinge
Roma nu a cucerit Dacia dintr-o singură lovitură. A avut nevoie de două războaie grele, în anii 101-102 și 105-106 d.Hr., conduse chiar de împăratul Traian.
Pentru campania finală, Traian a mobilizat aproximativ 150.000 de soldați împotriva regatului lui Decebal, un efort uriaș pentru un singur regat. Decebal a ales să se sinucidă în anul 106 d.Hr., ca să nu cadă prizonier.
Cât de important a fost acest conflict se vede pe Columna lui Traian de la Roma, înaltă de aproape 30 de metri, care imortalizează războaiele în peste 100 de scene sculptate. Cetățile dacice din Munții Orăștiei, între care Sarmizegetusa Regia, sunt astăzi în patrimoniul mondial UNESCO.
Reține pe scurt de ce dacii au rămas în istorie
Iată, pe scurt, motivele pentru care geto-dacii au rămas în memoria istoriei:
- Herodot îi numea „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”
- Relieful Carpaților și organizarea militară îi făceau greu de cucerit
- Romanii au avut nevoie de două războaie și de 150.000 de soldați
- Apăreau pe hărți precum Tabula Peutingeriana, ca putere temută
Când te gândești că hărțile și relatările antice menționau triburile geto-dacice ca fiind viteze și greu de cucerit, înțelegi de ce povestea lor merită spusă mai departe. Strămoșii noștri nu au rămas în istorie din întâmplare.
Au rămas pentru că au fost greu de înfrânt, iar până și învingătorii lor au recunoscut asta în piatră și în scris. E o moștenire de care chiar are sens să fim mândri.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.