Toamnă, în timp ce noi strângem murături și gem în cămară, o vietate mică și pufoasă face cam același lucru, dar mult mai impresionant. O veveriță își poate aminti locul a mii de provizii ascunse pentru iarnă, fără să noteze nimic, fără hartă, doar cu mintea ei isteață.
Pare de necrezut, nu? Și totuși e cât se poate de adevărat. Hai să vedem cum reușește micuța harnică un lucru pe care mulți dintre noi nu l-am putea face.
Memoria uimitoare a veveriței, una dintre cele mai mari curiozități din pădure
Nu e noroc și nici întâmplare. O veveriță poate ține minte între câteva mii și peste 10.000 de ascunzători săpate într-un singur sezon, fiecare cu câte o ghindă sau o alună.
Secretul stă într-o adevărată hartă în minte, pe care o construiește toamnă de toamnă. Nu îngroapă proviziile la nimereală, ci le aranjează cu grijă, în locuri pe care le poate regăsi mai târziu.
Ce ne emoționează la povestea asta e tocmai efortul. O ființă atât de mică, cu o muncă atât de mare, doar ca să-și asigure traiul peste iarnă.
Cum reușește veverița să țină minte atâtea ascunzători
Răspunsul scurt: prin repere și miros, nu printr-o memorie mecanică. Veverița se orientează după copacii din jur, pietre și tufișuri, exact cum noi ne amintim unde am pus ceva după mobila din cameră.
Biologa Lucia Jacobs, de la Berkeley, a arătat prin experimente că veverițele își regăsesc propriile ascunzători mult mai des decât pe ale altora, semn clar al unei memorii spațiale reale. Ele își și grupează proviziile pe categorii, de pildă fiecare tip de nucă separat, ca să le fie mai ușor de ținut minte.
Iar când zăpada acoperă totul, intră în joc mirosul. Veverița adulmecă nuca chiar și prin câțiva centimetri de omăt.
De ce strânge veverița atât de multe provizii pentru iarnă
Totul pornește din instinctul de supraviețuire. Veverița roșie de la noi, cea din Herăstrău sau din pădurile de brad, nu hibernează, ci rămâne activă tot anul. Asta înseamnă că depinde direct de ce a strâns din toamnă.
De aceea adună sute de ghinde, alune și semințe, împrăștiate pe o suprafață mare, ca să nu i le fure alte veverițe dintr-o singură lovitură.
Și uite partea frumoasă. Nucile pe care nu apucă să le dezgroape rămân în pământ și primăvara încolțesc. Așa, fără să vrea, micuța sădește stejari și fagi noi, ajutând pădurea să se refacă.
O lecție de hărnicie și grijă de la animalele de pădure
Dincolo de curiozitate, povestea veveriței e o lecție de ambiție. Atâta muncă, atâta prevedere, doar ca să-și apere familia și să treacă cu bine peste zilele grele.
Poate de asta ne atinge atât de tare la suflet. Vedem în goana ei toamnă de toamnă ceva din grija noastră pentru casă și pentru cei dragi.
Reține esențialul despre memoria veveriței
Pe scurt, iată ce merită să ții minte despre felul în care se descurcă această mică maestră a proviziilor:
- Ține minte locul a mii de ascunzători, până la peste 10.000 într-un sezon.
- Se orientează după repere vizuale și după miros sub zăpadă.
- Strânge proviziile încă din toamnă, împrăștiate, ca să nu i le fure altele.
- Ghindele uitate prind rădăcini și devin copaci noi.
În definitiv, faptul că o veveriță își poate aminti locul a mii de provizii ascunse pentru iarnă ne arată cât de mult poate face un instinct bine șlefuit. O minte mică, dar uimitor de ageră.
Tu ai văzut vreodată o veveriță ascunzând mâncare prin parc sau prin grădina ta? Spune-ne în comentarii și etichetează pe cineva căruia i-ar plăcea povestea asta.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.