Stai la căpătâiul unui om drept și bun, iar inima ți se frânge cu o întrebare grea. De ce tocmai el? Întrebarea „de ce îngăduie Dumnezeu suferința celor buni” a frământat oameni credincioși din toate vremurile, de la dreptul Iov până astăzi.
Nu e o întrebare de la necredință. E un strigăt al inimii care caută mângâiere. Și are un răspuns blând, izvorât din Scriptură și din învățătura Bisericii.
De ce îngăduie Dumnezeu durerea celor drepți
Dumnezeu nu trimite suferința celor buni ca pedeapsă, ci o îngăduie ca pe o cercetare prin care sufletul se curăță și se apropie de El. Părinții vorbesc despre voia „îngăduitoare” a lui Dumnezeu, El nu provoacă răul, dar îl lasă să lucreze spre un bine mai mare.
Aici stă o deosebire pe care mulți o pierd. Una e pedeapsa, alta e îngăduința.
În Cartea lui Iov vezi limpede asta. Iov era „om fără prihană și drept”, totuși a trecut prin durere cumplită. La capăt nu a primit o explicație, ci pe Dumnezeu însuși. Iar Mântuitorul, când a fost întrebat despre orbul din naștere, a respins ideea că boala ar fi plată pentru un păcat.
Ce rost are încercarea în viața duhovnicească
Durerea celor credincioși lucrează ca focul în care se lămurește aurul. Sfântul Apostol Pavel scrie că „necazul aduce răbdare, răbdarea încercare, iar încercarea nădejde”. Nu e un capăt de drum, ci o treaptă spre creștere duhovnicească.
Suferința celor drepți smerește inima și o ferește de mândrie. Te apropie de Hristos cel răstignit, care a cunoscut El însuși durerea nevinovată.
Sfinții o numeau „cercetare”, adică un semn că Dumnezeu nu te-a uitat, ci te ține aproape.
Cum treci prin suferință fără să te clatini
Primul pas e să nu cauți vinovați, ci să primești greutatea cu pace și să te întrebi ce poți învăța din ea. Rugăciunea scurtă ține inima trează când mintea e tulburată.
Când gândurile te apasă, rostește des, în șoaptă, „Doamne, miluiește”. E o rugăciune mică, pe care o poți spune și de zeci de ori pe zi.
Nu rămâne singur cu povara. Iată câteva sprijine concrete:
- Vorbește deschis cu duhovnicul despre frământările tale
- Apropie-te de Sfintele Taine, spovedania și Sfânta Împărtășanie
- Cere Sfântul Maslu, slujba pentru sănătatea trupului și a sufletului
- La boală, urmează deopotrivă sfatul preotului și al medicului
- Fă o faptă bună pentru altcineva aflat la necaz
Acest ultim punct contează mult. Biserica a cinstit mereu medicina, Sfântul Luca al Crimeei a fost chirurg și episcop în același timp. A refuza tratamentul cu argumentul „așa vrea Dumnezeu” e o greșeală, nu o virtute.
Rugăciunea, sprijin viu, nu descântec
Rugăciunea nu schimbă pe loc împrejurările, ca o formulă magică. Este o vorbire cu Dumnezeu prin care primești putere și liniște lăuntrică.
Nu aștepta „rezultate” ca de la o rețetă, atâtea acatiste pentru atâta vindecare. Roada se vede întâi în pacea inimii, chiar dacă necazul mai rămâne o vreme.
Rugăciunea te schimbă pe tine, iar omul schimbat poartă altfel orice greutate.
Ce să ții minte la vreme de încercare
Iată, pe scurt, reperele care te pot ține în picioare atunci când durerea apasă:
- Suferința celor drepți este îngăduită, nu trimisă ca pedeapsă
- Are rost de curățire, întărire și apropiere de Dumnezeu
- Spune des, scurt, „Doamne, miluiește”
- La boală, mergi și la preot, și la medic
- Nu te izola, caută duhovnicul și sprijinul celor dragi
Așadar, de ce îngăduie Dumnezeu suferința celor buni rămâne o taină pe care mintea n-o cuprinde întreagă, dar inima credincioasă o poate purta cu nădejde. Nu ești pedepsit, ci cercetat de un Dumnezeu care nu te uită.
Iar acolo unde mintea nu înțelege, sufletul se poate odihni în încredere. Durerea trece, dragostea lui Dumnezeu rămâne.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.