crina 
Ușa a cedat cu un scârțâit lung, așa cum o știam din copilărie, și în față mi-a ieșit frigul. Nu frigul de afară, de decembrie, ci frigul unei case în care nu mai aprinsese nimeni focul de zile bune. Am rămas în prag cu geanta în mână și cu zăpada topindu-mi-se pe umeri, fără să …
— Mie nu-mi plac muzeele, domnule. Mi-a spus-o Rareș fără să ridice ochii din bancă, învârtind creionul între degete. Pentru o clipă aproape l-am crezut. Numai că îl aveam elev de doi ani și îi văzusem fața cu câteva minute înainte, când scrisesem pe tablă prețul excursiei. 120 de lei. Atât. Ceilalți copii nici nu …
Stăteam la capătul mesei, cu mâinile mele bătătorite ascunse sub masă, când notarul a întors foaia și a rostit singurul nume trecut în testament. Nu era al vreunuia dintre cei 3 copii ai lui nea Gheorghe. Era al meu. M-am uitat în jur, sigur că e o greșeală. La dreapta mea, directoarea din București, în …
Le-am pus în palmă două bilete și le-am spus doar atât: „Mâine dimineață plecăm.” Bunica s-a uitat la hârtiile din mâna ei ca la ceva ce nu-i aparținea. Le-a întors pe o parte și pe alta, le-a citit, le-a mai citit o dată, apoi și-a dus amândouă mâinile la piept și a început să plângă …
La parastasul de 40 de zile al tatei, sora mea a împins farfuria cu colivă și a spus, tare, cât să audă toată masa din curte: — Casa bătrânească rămâne a mea. Eu am stat lângă părinți, nu tu. Am pus paharul jos atât de încet încât nu s-a auzit. În jurul nostru, rudele mâncau …
Ceasul de pe scaunul din dreapta M-am oprit în fața vitrinei fără să vreau, așa cum te oprești când te izbește dintr-odată un miros din copilărie. Era un magazin de vechituri de pe o străduță lăturalnică din Târgu Mureș, cu geamul plin de praf și de lucruri pe care nu le mai voia nimeni: inele …
Scaunul de plastic scârțâie de fiecare dată când mă așez pe el, la 10 seara, la poarta unui depozit de materiale de la marginea orașului. Am o lanternă, un radio vechi care prinde doar două posturi și un termos cu ceai care se răcește până pe la miezul nopții. Stau așa până la 6 dimineața. …
— Raluca, mamă, vino și ține tu de un capăt, că nu mai pot să scutur pilota asta singură, mă lasă spatele. Am rămas în ușa camerei cu pilota grea de lână în brațe, aia pe care o scot în fiecare primăvară la aerisit. Nora mea nici capul nu l-a ridicat de pe telefon. — …
„Prostul clasei.” Așa m-au strigat 20 de ani, de la ultimul rând din băncile din spate până la nunțile din sat la care intram cu capul plecat. Nimeni n-a știut vreodată că temele acelea, pe care le predam mototolite și scrise strâmb, le făceam noaptea în grajd, la un bec de 25 de wați legat …
De 5 ani, de când mi-a murit nevasta, mă duc de 3 ori pe săptămână la cimitir. Nu vă fie milă și nu clătinați din cap — acolo am mai mulți prieteni decât în tot satul, și niciunul nu se uită la ceas când încep să vorbesc. Am 76 de ani și numărul pașilor până …
Am întors ultimul plic pe catedră și am numărat încă o dată, deși știam deja socoteala. 24 de copii aveau voie să plece în excursie. 21 de plicuri veniseră cu banii înăuntru. 3 rămâneau goale. M-am uitat la cele 3 nume din catalog în dreptul cărora nu bifasem nimic. Nu trebuia să deschid pagina, le …
Am numărat de trei ori cei 40 de lei din buzunar înainte să apăs pe clanța rece a cabinetului. De trei ori, ca și cum, dacă îi număr mai atent, s-ar face 50 sau 60. Nu s-au făcut. Ruxandra mă strângea de mână atât de tare că mă durea, cu obrazul umflat și cu lacrimile …
— Ci-ci-citește tu, Costel, a spus învățătoarea, și toată clasa s-a întors spre mine. Aveam 7 ani și îmi trebuiau 10 secunde ca să-mi spun numele. Zece secunde în care gura mi se deschidea, aerul ieșea, dar cuvântul rămânea agățat undeva în gât, ca o piatră prea mare pentru o gâtiță de copil. — Co… …
Praful de pe șosea avea gust. Un gust de piatră încinsă și de motorină care mi se lipea de limbă în fiecare dimineață de vară, la marginea drumului care lega satul nostru din Botoșani de oraș. Stăteam pe o piatră mare, la curba de lângă pădure, cu două sticle de plastic de 2 litri în …
La notar, fratele meu mai mic n-a așteptat nici măcar să ne așezăm bine pe scaune. — Eu iau casa de lângă șosea, a spus Petrică și a împins un dosar pe masă, de parcă îl pregătise de acasă. Vreau să deschid un depozit acolo, e loc, e drum, trec mașinile. Sora mea, Lenuța, a …