crina

Se prindeau de nas când intram în clasă, de parcă ar fi mirosit a intrat o vită, nu un elev. Cineva șoptea de la geam, tare cât să audă toată banca: „A venit văcarul.” Și râdeau. Râdeau în fiecare dimineață, 4 ani la rând. Miroseam a grajd, e adevărat. N-aveam cum să nu miros. La …

Nu trecuseră nici 20 de zile de la înmormântarea mamei, iar în curtea casei era deja un om străin, cu o ruletă în mână, care măsura peretele de la un capăt la altul. Am rămas în poartă cu plasa de la magazin în brațe și n-am mai putut face niciun pas. Omul nota ceva într-un …

„Nu mai calc eu în casa aia, că e divorțată!” Vorba a sărit peste gardul de scânduri într-o duminică dimineața, pe când întindeam rufele pe sârmă, și mi s-a lipit de piept ca o zgură fierbinte. Aurica, vecina de peste drum, o spusese anume tare, cât s-o aud, apoi a intrat repede în tindă, de …

Când am strâns ultimele nuci căzute în curte, am înțeles că bărbatul meu nu mai apucă primăvara. Era o dimineață de la sfârșitul lui octombrie, cu brumă pe iarbă și cu nucul din fața casei aproape gol. Adunam nucile una câte una, în șorțul strâns cu o mână, și mă tot uitam spre geam, unde …

Autobuzul 312 mirosea a seară de vară și a motorină, dar în clipa în care m-am urcat eu, femeia de lângă ușă și-a strâns geanta la piept și s-a tras cu un loc mai încolo. Nu m-am supărat. M-am obișnuit. Când ai hainele pline de praf de ciment și mâinile crăpate, lumea te citește dintr-o …

Mâine dimineață o să cobor singură la fântână. 38 de ani, dimineață de dimineață, am coborât drumul ăsta cu găleata într-o mână și cu vorba în cealaltă. Și de partea cealaltă a ghizdelelor mă aștepta mereu Marioara. Aseară au venit copiii ei cu mașina și au luat-o la bloc, la oraș. „Nu se mai poate, …

Frate-meu a murit ieri. Am aflat de pe Facebook, dintr-o postare pusă de nevastă-sa, între o reclamă la pastă de dinți și niște poze de la mare. „Dumnezeu să-l odihnească pe Costel al meu.” Atât. Costel. Fratele meu mai mare. Am rămas cu telefonul în mână, la masa din bucătărie, și n-am fost în stare …

Era o seară de octombrie și pusesem cartofii la fiert când mi-a sunat telefonul. Pe ecran scria „Ramona”. Am răspuns cu lingura de lemn încă în mână. — Cătălin, nu mai vin acasă. Am crezut că nu auzisem bine. În spatele vocii ei se auzea un motor, de parcă ar fi vorbit dintr-o mașină oprită …

După 12 ani, am coborât din avion la Iași cu două valize și un plan copilăresc: să nu sun pe nimeni, să ajung în sat pe neanunțate și s-o văd pe mama cum rămâne cu lingura în aer când mă vede în ușă. Îmi imaginasem scena de o mie de ori, în garsoniera aia din …

— Ce ți-ai dori tu din primul meu salariu, mamă? Am întrebat-o într-o seară de martie, la masa din bucătărie — aceeași masă cu mușamaua tocită la colțuri la care îmi făcusem temele în toți anii de școală. Mama a pus jos furculița. S-a uitat în farfurie, apoi la mâinile ei, mâini de croitoreasă, cu …

Banca aceea de lemn din sala de așteptare a Gării de Nord mă cunoaște de 25 de ani. În fiecare dimineață trec pe lângă ea cu servieta strânsă la piept, în drum spre tribunal, și de fiecare dată mă opresc câteva secunde fără să vreau. Lemnul e lustruit de atâtea trupuri de copii, tocit până …

— Din sărac nu iese nimic, mă, e scris pe voi din tată-n fiu! Așa mi-a strigat badea Toader în mijlocul drumului, cu mâinile în șold și cu burta lui mare tremurând de râs, în timp ce eu alergam desculț după junincă prin porumbul vecinului. Aveam vreo 12 ani. Juninca lui intrase în lanul lui …

Când intram pe ușa clasei, doi-trei băieți din primele bănci își duceau mâna la nas și se trăgeau într-o parte, de parcă intra o vită în sală, nu un copil de 9 ani. „Vine Caprarul!” șuiera cineva din spate, și tot rândul râdea. Eu îmi căutam locul din ultima bancă, lângă geam, și mă făceam …

Am crescut într-o casă cu podeaua de pământ, iar acum stau în spatele biroului de judecător și hotărăsc soarta oamenilor. Săptămâna trecută a intrat în sală un bătrân cu mâinile crăpate, la fel ca ale tatei, și tot ce a spus a fost o singură propoziție care m-a ținut treaz toată noaptea. Port roba asta …

Erau doi, un bărbat și o femeie, coborâți dintr-o mașină argintie oprită fix la poarta mea. Femeia ținea în mână o mapă cu niște hârtii, iar bărbatul se uita la casă așa cum te uiți la ceva ce ți se cuvine. — Bună ziua, am zis eu, cu mâinile pline de făină, că tocmai frământam …