Hepatita D (infecția delta) este o boală infecțioasă care are etiologia virală și duce la afectarea celulelor hepatice. O caracteristică a acestui proces patologic este incapabilitatea de a se dezvolta independent. Pentru apariția ei, este necesară o infecție a organismului cu virusul hepatitei B (infecție cu VHB). Această patologie poate avea un curs acut sau cronic.

În ultimii ani, prevalența hepatitei D în rândul populației a scăzut semnificativ. În primul rând, acest lucru se datorează faptului că a fost introdusă o vaccinare pe scară largă împotriva infecției cu VHB. În plus, testarea sângelui înainte de transfuzie și utilizarea acelor de unică folosință în cazul injecțiilor intravenoase, au jucat de asemenea un rol important. Potrivit statisticilor, în prezent există aproximativ 15 milioane de oameni în întreaga lume care suferă de o infecție delta. Totuși, în ciuda acestui fapt, această boală rămâne una dintre cele mai rare tipuri de leziuni hepatice virale.

După cum am spus, hepatita D se dezvoltă numai dacă există o infecție cu VHB în organism. În același timp, un astfel de proces patologic poate fi format sub formă de coinfecție sau superinfecție. Coinfecția implică distrugerea simultană a celulelor hepatice de către ambele virusuri. Atunci când se produce superinfecția, hepatita B apare mai întâi și numai atunci apare și infecța delta. În ceea ce privește prognosticul, coinfecția este mult mai probabil să apară în grade ușoare și moderate de severitate. În plus, în cazul coinfecției, nivelul de recuperare completă este destul de ridicat. În ceea ce privește suprainfecția, în aproximativ 70% din cazuri, devine cronică, ceea ce duce în continuare la formarea cirozei hepatice.

Agentul cauzal al hepatitei D este un virus aparținând genului Deltavirus. A fost descris pentru prima dată în anul 1977. Materialul genetic al acestui agent patogen este reprezentat de acidul ribonucleic. O caracteristică a acestui virus este faptul că este predispus la mutație, datorită căruia noi subspecii sunt create destul de repede. Stabilitatea sa în mediu este foarte mare. Temperaturile de fierbere și temperaturile scăzute, dezinfectanții, nu au niciun efect asupra activității sale.

Transmiterea acestei boli survine prin calea parenterală. În același timp, riscul de infecție este cel mai ridicat când sângele infectat este ingerat. Aici, transfuzii de sânge, intervenții chirurgicale sau orice alte manipulări de natură traumatică pot juca un rol. În plus, virusul pătrunde adesea în organism în timpul contactului sexual neprotejat, precum și în timpul trecerii copilului prin canalul de naștere al mamei sau în timpul alăptării.

Un aspect interesant este că, în cazul hepatitei D, deteriorarea celulelor hepatice nu este cauzată de virusul în sine. Aici, rolul este jucat de activarea sistemului imunitar, care are ca scop distrugerea agentului patogen. În același timp, anticorpii produși distrug nu numai virusul, ci și hepatocitele.

Simptomele hepatitei D

Simptomele acestei boli sunt similare cu infecția cu VHB, dar ele sunt mult mai intense. În cazul coinfecției de la momentul infecției până la dezvoltarea imaginii clinice, se trece o medie de 4 până la 5 zile. Perioada de incubație pentru superinfecție este mult mai lungă. Poate fi de la 3 la 7 săptămâni.

Procesul patologic începe cu perioada preicterică, care are o durată mult mai scurtă și o intensitate mai mare decât în cazul infecției cu VHB. O persoană bolnavă se poate plânge de greață persistentă, însoțită de vărsături, pierderea apetitului. În unele cazuri, sunt prezente simptome cum ar fi o creștere bruscă a temperaturii corporale, dureri articulare, slăbiciune generală și stare de rău. Uneori apare o erupție pe suprafața pielii. În general, intoxicația generală a corpului are un grad ridicat de intensitate.

Următoarea etapă este cea icterică. Pielea și membranele vizibile ale mucoasei obțin o culoare galbenă pronunțată, iar suprafețele corpului prezintă focare de hemoragie. În plus, sângerările crescute nazale și ale gingiilor sunt adesea prezente. Există o întunecare a urinei și o decolorare a masei fecale. Ficatul crește semnificativ în dimensiune, datorită căruia începe să iasă din marginea arcului costal. Punctul important este că, în acest stadiu, manifestările dispeptice și de intoxicare generală nu numai că nu dispar, ci sunt și mai intensificate.

Boala devine repede cronică. Aproximativ 15% dintre bolnavi dezvoltă ciroză în primii doi ani, însoțită de toate simptomele caracteristice.

Diagnosticul și tratamentul bolii

Diagnosticul acestei boli se bazează în primul rând pe manifestările clinice concomitente. Cu toate acestea, diagnosticul trebuie confirmat prin metode suplimentare de cercetare. Acestea includ analiza biochimică a sângelui, coagulograma, diagnosticul PCR și imunotestul enzimatic.

Pentru a evalua starea ficatului, se recomandă efectuarea examinării cu ultrasunete, imagistica prin rezonanță magnetică și, în cazuri îndoielnice, o biopsie urmată de examinarea histologică.

Hepatita D este tratată cu terapie antivirală, reprezentată de interferonul alfa. Durata tratamentului în unele cazuri poate ajunge până la 48 de săptămâni. Hepatoprotectorii și măsurile de detoxifiere sunt utilizate în paralel.

Prevenirea hepatitei D

Metodele de prevenire a acestui proces patologic includ evitarea sexului neprotejat, prelucrarea atentă a instrumentelor medicale, folosirea numai a acelor de unică folosință. În plus, este necesar să se efectueze vaccinarea de rutină împotriva infecției cu VHB.