Era o vreme când, pe 24 iunie, ulițele satului se umpleau de cântec și de cununi galbene. Jocul Drăgaicei, obiceiul de Sânziene pe care satele aproape l-au uitat, aducea în mijlocul lumii un alai de fete tinere care colindau gospodăriile, jucau în horă și urau belșug la holde. Bunicile noastre încă își amintesc fâlfâitul iilor și mirosul florilor de câmp.
Astăzi, în multe locuri a rămas doar amintirea. Hai să povestim cum arăta cu adevărat această sărbătoare a satului și să ne întrebăm, la final, dacă pe la voi se mai ține ceva din ea.
Ce era, de fapt, jocul Drăgaicei
Nu vorbim despre o slujbă de la biserică, ci despre o sărbătoare a satului, legată de soare și de rodul pământului. Jocul Drăgaicei era un obicei popular, agrar, ținut chiar de Sânziene, pe 24 iunie, când grâul dă în pârg, înainte de seceriș.
Ziua coincide cu sărbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, însă alaiul rămâne unul laic, țărănesc. Numele de „Drăgaică” se folosea în sudul țării, prin Muntenia, Oltenia și Dobrogea, în timp ce prin Transilvania și Moldova ziua se chema mai des Sânziene.
Cuvântul trimite și la zânele Sânziene sau Drăgaice din credința populară, ființe care când apărau oamenii, când îi pedepseau. Tot de aici vine și numele vestitului târg de la Buzău, „Drăgaica”, ținut prin aceeași perioadă încă din secolul al XVIII-lea.
Cum se alegeau fetele din alaiul de Sânziene
Ceata nu se strângea la întâmplare. Fetele se alegeau din timp, dintre cele mai frumoase și mai vrednice fete nemăritate din sat, de obicei între 7 și 9 la număr, ca să fie soț, adică un număr fără pereche.
În frunte mergea „Drăgaica”, cea socotită cea mai harnică și mai sprintenă, aleasă chiar de celelalte. Una dintre fete primea rolul de „mireasă”, alta ducea steagul, iar uneori una se îmbrăca în straie bărbătești, ca să joace „mirele”.
Înainte de a porni, fetele depuneau un fel de jurământ, să nu se certe între ele și să nu spună nimănui ce vorbesc pe durata obiceiului. Era o legătură sufletească strânsă, păstrată cu sfințenie de la o sărbătoare la alta.
Costumele și cununile de sânziene galbene
Imaginează-ți un grup de fete în cele mai frumoase costume, oprindu-se la fiecare poartă. Purtau ie cusută de mână, fotă și brâu roșu, iar pe cap cununi împletite din sânziene galbene și spice de grâu.
„Drăgaica” se deosebea limpede de restul cetei. Avea o cunună mai mare și mai bogată, iar uneori o năframă sau un voal alb, întocmai ca o mireasă. Așa o recunoșteai din mulțime, oricât de aglomerată era ulița.
Un amănunt pe care reconstituirile de azi îl greșesc des: florile potrivite sunt sânzienele galbene (Galium verum), nu orice floare galbenă de câmp. Acestea dădeau cununii mirosul și culoarea anume a zilei.
Mersul prin sat, cântecele și jocul
Alaiul pornea dimineața și colinda ulițele, oprindu-se prin curți. Acolo fetele jucau un joc legănat, cu învârtituri, fluturând batiste și spice, și cântau cântece de urare pentru rod bogat, sănătate și măritiș grabnic.
Tot satul ieșea la poartă să le vadă. Gospodarii le dăruiau ouă, colaci, bucate sau bani, iar fetele le urau belșug la holde și recoltă mănoasă. Se credea că trecerea Drăgaicei prin sat „lega” rodul grâului și ferea câmpul de furtuni și grindină.
Era, totodată, un prilej de bucurie pentru întreaga comunitate. Fetele de măritat se arătau lumii, iar holdele păreau mai sigure după ce alaiul trecea pe lângă ele.
Ce simboliza obiceiul și de ce s-a uitat
Dincolo de joc și veselie, sărbătoarea avea un tâlc adânc. Drăgaica însemna belșugul recoltei, dar și pragul dintre fata tânără și femeia măritată, un adevărat rit de trecere și de ocrotire a câmpului.
Se spunea că fetelor care au jucat în alai le merge bine la măritiș. Dar exista și o latură de teamă, fiindcă cine supăra Drăgaicele risca să fie „luat din Sânziene”, adică să se îmbolnăvească ori să rămână olog.
Etnografi și folcloriști precum Simion Florea Marian și Tudor Pamfile au cules și au scris despre aceste datini, iar urme ale lor se mai văd azi la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. În rest, alaiul care colindă satul a dispărut aproape complet, înlocuit de gestul mărunt al cununilor de sânziene puse la poartă și la icoane în noaptea de 23 spre 24 iunie.
Reține esențialul despre jocul Drăgaicei
Pe scurt, iată ce trebuie să știi despre jocul Drăgaicei și rosturile lui:
- Se ținea fix de Sânziene, pe 24 iunie, când grâul dă în pârg
- O ceată de 7 până la 9 fete, în frunte cu „Drăgaica”
- Cununi de sânziene galbene și spice, costume populare cu ie și fotă
- Joc și cântec prin curți, în schimbul darurilor (ouă, colaci, bani)
- Obicei popular de belșug și rodnicie, nu o sărbătoare bisericească
Sărbătorile de altădată nu erau doar petrecere, ci felul satului de a-și mulțumi pentru pâinea de pe masă și de a-și ține oamenii laolaltă. Jocul Drăgaicei, obiceiul de Sânziene pe care satele aproape l-au uitat, păstrează tocmai această căldură a comunității de care ducem dorul.
Poate că la voi în sat încă se mai împletesc cununi sau, cine știe, bunicii își amintesc de un alai adevărat. Voi ați apucat să vedeți jocul Drăgaicei? Din ce sat sunteți și ce ați mai prins din această frumoasă tradiție? Povestiți-ne în comentarii.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.