Mă mândresc cu idioţii care nu acceptă şi alte puncte de vedere şi merg precum caii înhămaţi numai cu capul înainte până îi mână stăpânii la stânga sau la dreapta.

Mă mândresc cu cei care  pun întrebări  prosteşti  şi fără rost. Care mă întreabă, spre exemplu, ce carte citesc; de parcă asta le-ar influenţa viaţa, le-ar creşte salariul. Adică, mă mândresc cu acei care vor să-mi ţină numărul cărţilor citite pe săptămână.

Mă mândresc cu oamenii care ţin neapărat să mă întrebe „ce faci?”, deşi asta e o întrebare inutilă, şi îi ador pe indivizii dornici să îţi ţină de urât atunci când ţii neapărat să fii singur.

Apreciez toate gesturile omului încuiat. E mândria ţării.