Te-ai uitat vreodată la bunica ta cum își însemna nepotul peste frunte, înainte ca el să adoarmă, și te-ai întrebat de unde vine acest obicei? Pentru milioane de familii din România, gestul acesta scurt este una dintre primele forme de rugăciune pe care le primește un copil.
Iată de ce ne însemnăm copiii cu semnul crucii și ce înțeles adânc se ascunde în spatele unei mișcări atât de simple a mâinii.
Ce înseamnă, de fapt, să-ți însemni copilul cu semnul crucii
Semnul crucii nu este o vorbă goală sau o deprindere fără rost. Este o rugăciune scurtă, făcută cu mâna, prin care îl încredințezi pe cel mic ocrotirii lui Dumnezeu și mărturisești credința în Sfânta Treime.
Gestul are rădăcini foarte vechi. Încă din secolul al II-lea, scriitorul creștin Tertulian arăta că oamenii își însemnau fruntea cu crucea la fiecare lucru al zilei, când plecau de acasă, când se așezau la masă, când se îmbrăcau.
Diferența o face inima. Un părinte care însemnează copilul din credință, cu gândul la Dumnezeu, face cu totul altceva decât unul care repetă mecanic o mișcare moștenită.
De ce se însemnă copiii cu semnul crucii în credința ortodoxă
În tradiția ortodoxă, însemnăm copiii cu semnul crucii pentru a-i pune sub paza lui Dumnezeu, mai ales când sunt prea mici ca să se roage singuri. Părintele se roagă atunci în locul copilului și cere ca harul să-l ferească de rele.
Crucea este înțeleasă ca o armă împotriva celui rău și ca un scut împotriva fricii. Când un copil plânge speriat noaptea, însemnarea lui aduce și liniște, nu doar binecuvântare.
Cele trei degete unite mărturisesc credința în Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Iar gestul de acasă continuă, de fapt, lucrarea începută la Botez, prin care copilul a fost dăruit lui Hristos.
Cum faci corect semnul crucii pentru un copil
Semnul crucii se face unind primele trei degete de la mâna dreaptă, ducând mâna întâi la frunte, apoi la piept, la umărul drept și abia la urmă la cel stâng. În acest timp rostești: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.”
Fiecare atingere are un înțeles. Fruntea cheamă binecuvântarea peste minte, pieptul peste inimă, iar umerii peste puterea trupului.
Pe un bebeluș care nu poate încă face singur gestul, îl însemni tu, trasându-i o cruce mică pe frunte cu degetul mare. Poți rosti deasupra lui doar câteva cuvinte: „Doamne, păzește-l pe copilul acesta.”
Când îi însemnăm pe cei mici
Cei mici se însemnă mai ales seară, înainte de culcare, dimineața la trezire, înainte de masă și atunci când pleacă de acasă. Acestea sunt clipele în care un copil are cea mai mare nevoie de ocrotire.
La vreme de boală, de spaimă sau după un coșmar, gestul aduce mângâiere. La fel înainte de un drum lung.
De pe la 3 ani, copilul poate fi învățat să se închine singur, prin imitație, ghidându-i ușor mânuța.
Greșeli pe care le fac părinții
Cea mai des întâlnită greșeală este transformarea semnului crucii într-un gest grăbit și mecanic, făcut din obișnuință, fără rugăciune și fără gând la Dumnezeu.
O altă confuzie ține de direcție. Ortodocșii merg de la umărul drept spre cel stâng, spre deosebire de catolici, care fac invers. Tot aici greșesc unii și la așezarea degetelor sau ating umerii înainte de piept.
Trei lucruri de ținut minte despre acest gest sfânt
Dacă ar fi să reții doar câteva idei despre acest gest sfânt, acestea sunt cele mai importante:
- Unește primele trei degete și fă semnul în ordinea frunte, piept, umăr drept, umăr stâng.
- Însemnează copilul seară, dimineața și înainte de drum, cu o rugăciune scurtă.
- Fă gestul cu evlavie, nu mecanic, și învață-l treptat pe copil să se închine singur.
Așadar, de ce ne însemnăm copiii cu semnul crucii? Nu dintr-o simplă datină, ci pentru că prin acest gest mic îi așezăm sub ocrotirea lui Dumnezeu și le dăruim cea dintâi rugăciune din viața lor.
Începe încet, cu blândețe, fără să-l silești. Cu timpul, mânuța aceea mică va învăța singură drumul de la frunte la inimă, iar tu vei ști că i-ai pus în suflet ceva ce va rămâne cu el o viață întreagă.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.