Sunt întrebări care ne frământă atunci când citim Sfânta Scriptură, iar una dintre ele revine mereu. De ce făcea Iisus minuni doar acolo unde găsea credință, și nu pretutindeni, ca să-i convingă pe toți deodată? Răspunsul ne arată ceva adânc despre felul în care lucrează Dumnezeu cu sufletul omului.
Mântuitorul nu Și-a folosit niciodată puterea ca pe un spectacol. El cerea mai întâi inima deschisă a omului, iar vindecarea venea ca rod al încrederii lui. Hai să vedem împreună ce ne învață despre asta paginile Evangheliei.
Ce ne spune Evanghelia despre minunile lui Iisus și rolul credinței
Minunea era pentru Hristos răspunsul la o inimă deschisă, nu o dovadă de forță. În Nazaret, cetatea în care crescuse, „n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinței lor” (Matei 13, 58). Nu pentru că nu putea, ci pentru că nu avea cine să primească darul.
Credința nu Îl obliga pe Dumnezeu, ci pregătea sufletul să primească binefacerea. E o mare diferență între a cere o minune din simplă curiozitate și a o cere din nevoie adevărată, cu încredere. Cel dintâi vrea o demonstrație. Al doilea își întinde mâna spre cer.
Minunea femeii cu scurgere de sânge, când credința atinge puterea lui Hristos
O femeie bolnavă de doisprezece ani s-a vindecat doar atingând marginea hainei lui Iisus. Sfânta Evanghelie după Marcu (5, 25-34) ne povestește cum s-a strecurat tăcută prin mulțime, fără să ceară nimic cu glas tare, crezând din toată inima că simpla atingere o va face sănătoasă.
Și așa a fost. Mântuitorul a simțit că o putere a ieșit din El și i-a spus cu blândețe: „Credința ta te-a mântuit”. Nu mâna ei a făcut minunea, ci credința care a mișcat acea mână. Gestul ei smerit rămâne până azi o icoană a credinței vii.
De ce necredința oprea minunile lui Iisus
Necredința nu micșora puterea lui Hristos, ci închidea ușa prin care harul ar fi intrat în suflet. Consătenii din Nazaret Îl știau doar ca „feciorul teslarului” (Matei 13, 55), iar obișnuința și mândria le orbiseră ochii inimii.
Aici se ascunde o lecție grea pentru noi toți. Cel care judecă în loc să primească rămâne cu mâinile goale. Minunea cere o inimă care se deschide, nu una care stă la pândă, gata să găsească un cusur. Acolo unde oamenii Îl priveau cu dispreț, ei singuri se lipseau de ajutorul Lui.
Ce învățătură scoatem pentru viața noastră din minunile Mântuitorului
Și astăzi Hristos lucrează în viața celor care cred, prin rugăciune, prin Sfintele Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei și prin răbdarea încercărilor. Credința rămâne mâna întinsă prin care primim ajutorul cerului.
Să nu cerem semne ca pe niște dovezi, ci să ne încredințăm voii lui Dumnezeu, așa cum ne învață Sfinții Părinți, între care Sfântul Ioan Gură de Aur, în tâlcuirile sale la Matei. El arată că harul nu lucrează cu sila, ci în deplină libertate.
Hrănim această încredere zilnic, prin rugăciune și prin mărturisirea ei cu blândețe în fața celor din jur. Iar când rugăciunea pare neascultată, să ne amintim de femeia cananeeancă, a cărei stăruință a fost răsplătită.
Reține esențialul despre credința care cheamă minunea
Iată, pe scurt, adevărurile de care merită să ne aducem aminte despre minunile lui Iisus și legătura lor cu credința:
- Iisus făcea minuni acolo unde găsea credință, nu unde domnea îndoiala
- Femeia cu scurgere de sânge s-a vindecat prin atingere și încredere (Marcu 5, 25-34)
- În Nazaret, necredința a oprit minunile (Matei 13, 58)
- Credința se hrănește prin rugăciune, Spovedanie și Împărtășanie
Am înțeles, așadar, de ce făcea Iisus minuni doar acolo unde găsea credință. Nu pentru că Dumnezeu ar fi avut nevoie de încuviințarea noastră, ci pentru că dragostea Lui nu se impune cu forța, ci așteaptă să fie primită.
Fie ca fiecare dintre noi să avem îndrăzneala smerită a femeii din Evanghelie. Să ne apropiem cu inima deschisă și să ne rugăm cu încredere, știind că Dumnezeu este aproape de cei care Îl caută din toată inima.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.