Dacă te-ai uitat vreodată la pozele vechi de nuntă ale bunicilor, ai observat un lucru curios. Mai toate erau făcute pe căldură, cu femeile în ii subțiri și mesele întinse în curte. Nu e o întâmplare.
De ce „sezonul nunților” la sat începea fix după Sânziene are o explicație simplă, legată de pâine, de muncă și de calendar, nu de poveștile cu ursit. Hai să vedem cum gândea satul de altădată.
Ce sunt Sânzienele și de ce dădeau startul vremii de nunți
Sânzienele se sărbătoresc pe 24 iunie, ziua în care satul vechi împărțea anul în două. Aceeași zi e și praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, iar prin sudul țării i se mai spune și Drăgaica.
Tocmai pentru că pica la mijlocul verii, sărbătoarea deschidea o fereastră liberă de câteva săptămâni. Muncile grele de primăvară se terminaseră, iar secerișul încă nu sosise.
Așa se face că, de la această dată, se înmulțeau logodnele și se puneau la cale petrecerile. Legătura n-are nimic de-a face cu descântecele sau cu florile puse sub pernă. Totul ține de cum curgea viața în gospodărie.
De ce vara era „sezonul nunților” la sat
Vara a ajuns sezonul nunților dintr-un motiv foarte practic. După Sânziene, câmpul era deja semănat, vitele pășteau liniștite, iar până la seceriș, care pornea pe la 20 iulie, de Sfântul Ilie, rămâneau vreo trei-patru săptămâni de răgaz.
Primăvara nici nu se punea problema. Omul era prins cu aratul, cu semănatul și cu grădina, de dimineața până seară.
Pe lângă timp, vara aducea și mâncare din belșug pe masă. Cireșele și căpșunele erau culese, primele legume dădeau în pârg, găinile ouau cu spor, iar mieii crescuseră. Aveai din ce găti pentru zeci de guri.
Mai era și vremea bună, care lăsa petrecerea să se reverse din curte în uliță. Pe ploaie sau pe ger, n-ai unde așeza atâta lume.
Pețitul după Sânziene și rolul horei din sat
Pețitul după Sânziene nu pornea de la nimic. El se hrănea din toate întâlnirile de peste vară, când horele și sărbătorile strângeau tinerii laolaltă. Acolo se vedeau, acolo se alegeau.
Hora din duminici era, de fapt, locul unde fetele și flăcăii se cântăreau pe îndelete. Când un băiat invita aceeași fată săptămână de săptămână, tot satul pricepea încotro bate. Era un fel de logodnă neoficială, văzută de toți.
La Sânziene, fetele își împleteau coronițe din florile galbene de pe câmp. O floare oferită sau primită spunea, fără vorbe, ce simțea unul pentru altul.
Apoi mai erau bâlciurile și târgurile, prilejuri în care familii din sate diferite se cunoșteau. Vestit a rămas Târgul de fete de pe Muntele Găina, din Apuseni, unde se legau partide și se discuta zestrea pe față.
Cum se lega calendarul muncilor de vremea logodnelor
Logodnele se făceau vara fiindcă atunci familiile aveau, în sfârșit, timp de vorbă. Se așezau la masă și puneau la cale zestrea, învoiala și data nunții, fără să-i sâcâie munca de câmp.
După înțelegere, urma o pregătire scurtă. Nunta se potrivea fie în fereastra de dinainte de seceriș, fie, și mai des, toamnă, după culesul viei, când cămara era plină și vinul nou era gata.
Conta enorm și rânduiala bisericii. Nunțile nu se țineau în post, așa că familiile alegeau cu grijă o zi din afara posturilor mari.
De ce nu se făceau nunți în restul anului
În restul anului, nunțile erau o raritate, și asta din două pricini. Posturile lungi, Postul Mare din primăvară, Postul Sânpetrului și Postul Crăciunului, închideau ușa petrecerilor cu săptămânile.
Apoi venea munca. Toamnă târziu și iarna aduceau alte griji, iar vârfurile de seceriș și de cules nu lăsau om liber pentru lăutari și mese mari.
Tocmai de aceea, perioada de după Sânziene rămăsese vremea de aur a căsătoriilor la țară.
Reține esențialul despre vremea nunților de după Sânziene
Iată, pe scurt, ce trebuie să ții minte despre felul în care satul își alegea vremea de nuntă:
- Sânzienele cad pe 24 iunie și deschideau sezonul nunților la sat.
- Vara pica între semănat și seceriș (24 iunie, 20 iulie), singurul răgaz din an.
- Hora și bâlciurile, ca Târgul de pe Muntele Găina, erau locul de pețit.
- Nunțile se țineau doar în afara posturilor mari de peste an.
Vezi, așadar, că alegerea datei nu era una romantică, ci una chibzuită, după pâine și după muncă. Satul își potrivea bucuriile pe ritmul câmpului, iar Sânzienele erau semnalul firesc de la care începea totul.
De aceea, când te întrebi de ce „sezonul nunților” la sat începea fix după Sânziene, răspunsul stă în calendar, nu în vrăji. Și poate de aici ne-a rămas și nouă, celor de azi, plăcerea de a ne cununa vara târziu și toamnă, când vremea e blândă și masa e bogată.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.