Povesti

Bunica credea că dorm. Stăteam ghemuit pe pătuțul din bucătărie, cu fața la perete, și o auzeam vorbind cu vecina peste gard, pe fereastra deschisă. — Ce să fac cu el, Anică? Copilul ăsta e al nimănui. Mă-sa e în Italia, taică-su a rămas un nume pe un act. Al nimănui, ce să-i faci. Aveam …

Câinele urla de la poartă de parcă îl sfâșia cineva. Am oprit mașina în drum, cu Raluca lângă mine, și pentru o clipă am rămas amândoi nemișcați, ascultând urletul acela care nu semăna cu niciun lătrat pe care-l știam. — Ăsta e Grivei, am zis. Nu urlă el așa fără motiv. Venisem neanunțat. Voisem să-i …

Am simțit parfumul scump al fiului meu înainte să-l văd intrând pe ușa camerei 9. Un miros de bărbat cu bani, dulce și apăsat, complet nelalocul lui aici, unde totul miroase a spital și a supă de cantină. Nu mai venise de 4 ani. Nici de ziua mea, nici de Crăciun, nici măcar la telefon. …

Într-o seară de duminică am pus telefonul pe difuzor, l-am așezat pe masa din bucătărie, și după numai trei cuvinte mi-am dat seama că nu mai vorbeam — traduceam. Traduceam între băiatul meu de 7 ani și mama mea, două ființe care se iubesc și care, în seara aceea, nu mai aveau niciun cuvânt comun. …

Cu 3 zile înainte de plecare, bunica își pusese deja rochia cea bună pe spătarul scaunului și sandalele noi, de plastic, alături — să fie gata, zicea ea, dacă plecăm cumva mai devreme. Are 83 de ani și nu ieșise niciodată din satul ei de pe dealurile Bistriței-Năsăud. Toată viața între grădină, fânul cosit și …

Stau de la 8 dimineața pe marginea șoselei, cu lădița de lemn la picioare, iar un domn într-o mașină lucioasă coboară geamul, îmi zâmbește și-mi spune că la supermarket laptele e mai ieftin și „mai sigur”. Nu știe omul că vacile mele au nume, că le mulg de la 5 dimineața și că mâinile astea …

Am pus scăunelul lângă stâlpul porții, ca în fiecare zi de 4 ani încoace, și-am început să număr câți oameni trec pe uliță până la prânz. Am 79 de ani și mă cheamă Gheorghe. Locuiesc singur în satul în care m-am născut, la vreo jumătate de oră de Târgu Jiu, în casa în care am …

La 3 noaptea m-am trezit iar cu inima zbătându-mi-se în piept ca o pasăre închisă. Apartamentul din Cluj era cufundat în întuneric, doar ecranul telefonului lumina pe noptieră, plin de mesaje de la muncă și de notificări pe care nu apucam să le sting niciodată. M-am ridicat, am dat pe gât o pastilă de stomac …

La 5 dimineața, când satul încă dormea, mama intra tiptil în odaie și mă atingea pe umăr. Nu aprindea lumina. Îmi punea în mână cana cu lapte cald, muls de ea cu un ceas mai devreme, și o felie groasă de pâine cu untură și un praf de sare deasupra. Mâncam pe întuneric, cu ochii …

De când mi-au spus doctorii cât mi-a mai rămas, țin telefonul lângă mine tot timpul, pe masa din bucătărie, cu ecranul în sus. Îl ridic de zece ori pe zi. O sun pe Rodica — sună o dată, de două ori, de cinci ori, apoi se stinge în gol. O sun pe Dana. Nimic. Îl …

Aveam 14 ani și ningea cu bură când l-am văzut de la geam cum pleacă pe jos spre depou, cu gluga trasă și geanta aia veche pe umăr. 7 kilometri pe zăpadă amestecată cu noroi, în fiecare dimineață, ca eu să cred că suntem o familie ca toate celelalte. Nu știam pe atunci ce ducea …

„Stai aici până vin.” Mi-a pus sacoșa de rafie lângă picior, pe holul care mirosea a var proaspăt și a ciorbă de la cantină, și a plecat cu spatele la mine, fără să se întoarcă. Aveam 5 ani. N-am plâns. Nu știam încă ce înseamnă „până vin”. Credeam că e ca la piață — te …

Când le-am spus colegelor de la birou că renunțăm la apartamentul cu 3 camere din Timișoara ca să ne mutăm într-o casă bătrânească, părăsită de 18 ani, o verișoară de-a mea m-a întrebat în față, cu jumătate de gură, dacă nu cumva am dat faliment. A râs. Au râs mai multe. Cineva a zis că …

Plicul a stat două zile printre facturi, pe colțul mesei din bucătăria mea din Valencia, până am băgat de seamă scrisul de pe el. Scrisul mamei. Litere mari, apăsate, cu coada tremurată, ca și cum mâna care le trăgea s-ar fi oprit din când în când să-și adune puterile. Eu, Cătălin, la 41 de ani, …

„Ce să caute niște bătrâni ca noi la mare, băiete? Arunci banii pe fereastră!” Așa mi-a strigat tata în telefon, cu vocea aia a lui care nu se ceartă, ci hotărăște. Îi spusesem doar atât: că le luasem bilete de tren și 3 nopți la un hotel în Mangalia. Parcă îi spusesem că vând casa. …