Sunt atâtea surâsuri pe care ți le fur, fără să știi. Suav, dulce, pe nesimțite. Te ador, pur și simplu. În ochii tăi, întreaga mea lume se creionează într-un mod magic. Dacă ai ști, totul s-ar termina între noi. Asta ar însemna să mistuim încet, dar sigur ultima fâlfâire a aripilor unui fluture unicat. Iubirea aceasta nu are nici sens, nici timp. Prefer să te iubesc așa, fără să te dețin, fără să-ți impun să fii ce-mi doresc eu pentru tine.

Fibră cu fibră, îmi simt inima îmbătată de atâta delicatețe și iubire ce vin în valuri. Amuzant, nu-i așa? Tot acest joculeț romantic, toate cadourile pe care ți le-am strecurat fără să ai idee de unde vin. Stelele căzătoare, sunetul suculent al ploii, mirosul neobișnuit de iasomie al cearșafurilor tale proaspăt spălate….și prezența mea- o fantasmă suficient de neatins. Mai bine așa..

Imaginează-ți cum ar fi! Să presupunem că ne cunoaștem și sentimentele sunt atât de intense. Asemeni leilor în cușcă am începe să ne devorăm prin așteptări. Tu o să vrei altceva- micile mele gesturi de fericire se vor risipi ca nisipul mării. S-ar putea ca în timp să devii mai mereu nemulțumit.

Nu-ți va ajunge doar prezența mea

Curând vei cere mai mult. Și așa, ușor…pe nesimțite- așteptările asemeni plantelor agățătoare acaparează totul, lăsând în urmă doar nefericire și regrete. Și dacă bietul meu suflet cunoaște o forță mai distructivă decât ura, e însăși frustrarea-mamă. Împreună, tot ce ți-am spus distrug ce e mai frumos în om.

De îndată ce crezi că a fost în zadar, scenariul te va împinge în trecut.

Îți îngropi astfel visele și nu o să știi dacă mâine va fi o zi cu soare. Poate! Între ce îți dorești să ai și ce poți avea cu adevărat se află un filament subțire. Ca să treci podul, uneori trebuie să te arunci, ca mai apoi franghia să apară de undeva. Eu însă prefer să te știu, fără să te am. Se face târziu și e musai să mă duc…