În fiecare iarnă, când cetele de colindători bat la ușă, repetăm gesturi pe care le credem legate doar de Nașterea Domnului. Adevărul e mai surprinzător. Colindele și obiceiurile de iarnă românești păstrează elemente foarte vechi, pre-creștine, ascunse în versuri și ritualuri pe care le facem din obișnuință.
Sub stratul creștin se află o lume mult mai veche, a soarelui care renaște și a urărilor pentru un an roditor. Hai să vedem ce ascund de fapt aceste tradiții.
Colindele românești, o moștenire mai veche decât crezi
Multe dintre obiceiurile noastre de sărbători au un strat străvechi, dinainte de creștinism. Acest strat e legat de cultul soarelui și de solstițiul de iarnă, momentul în care zilele încep iar să crească. Peste el s-a suprapus mai târziu mesajul Nașterii Domnului.
Chiar și cuvântul „colindă” trădează această vechime. Lingviștii îl leagă de latinescul „calendae”, numele primei zile a lunii la romani, mai ales al Anului Nou. Pe acest fond vechi s-au altoit, treptat, temele creștine pe care le cunoaștem azi.
Urme pre-creștine ascunse în obiceiurile de iarnă
Cele mai vechi elemente din sărbătorile de iarnă marchează renașterea soarelui după cea mai lungă noapte a anului, alungarea spiritelor rele și urările pentru belșug. Sunt mesaje agrare, nu religioase.
Gândește-te la jocul Caprei, numit pe alocuri Brezaia sau Țurca. Personajul mascat imită moartea și învierea animalului, iar falca de lemn clămpăne ritmic, semn al ciclului veșnic al naturii. La fel, Plugușorul și buhaiul care imită mugetul taurului sunt urări directe pentru o recoltă bogată, de la arat până la coptul pâinii.
Și zgomotul are rost. Biciul, clopoțeii și buhaiul erau menite să sperie duhurile rele. Refrenele misterioase de tipul „Lerui ler” sau „Florile dalbe” păstrează cuvinte al căror sens originar s-a pierdut, posibile rămășițe ale unor invocații foarte vechi, despre care cercetătorii încă discută.
De ce s-au păstrat aceste elemente vechi atâta timp
Aceste obiceiuri de iarnă au supraviețuit pentru că Biserica nu le-a interzis, ci le-a „îmbrăcat” în haină creștină. Sătenii au continuat să țină ritualuri pe care le simțeau ca pe o garanție a rodului și a sănătății în gospodărie.
Mai contează un lucru. Tradițiile erau legate strâns de munca pământului și de ciclul anotimpurilor, deci aveau un rost practic. Așa s-au transmis din generație în generație, prin viu grai, în lumea satului, fără să se piardă.
Ce spun cercetătorii despre originea colindelor
Folcloriști precum Mihai Pop sau Ovidiu Bîrlea descriu colindele românești ca pe un amestec rar de străvechi și creștin. Versuri despre Nașterea Domnului stau alături de imagini cu cerbi, sori și ape care prevestesc belșug.
Există, de fapt, două mari tipuri. Colindele religioase vorbesc despre Nașterea Domnului, în timp ce cele laice sunt urări de belșug și sănătate. Obiceiurile variază mult de la o zonă la alta, iar Capra și Steaua sunt înscrise pe lista patrimoniului UNESCO prin tradiția colindatului.
Reține pe scurt despre vechimea colindelor
Iată cele mai importante idei de ținut minte despre originea acestor tradiții:
- Cuvântul „colindă” vine din latinescul „calendae”
- Multe obiceiuri sărbătoresc renașterea soarelui la solstițiu
- Capra, Plugușorul și Sorcova au rădăcini pre-creștine
- Mesajul creștin s-a suprapus peste un strat mult mai vechi
Așadar, colindele și obiceiurile de iarnă românești păstrează elemente foarte vechi, pre-creștine, pe care le ducem mai departe fără să le bănuim originea. E o moștenire vie, în care trecutul și prezentul se țin de mână.
Tu ce obicei de iarnă ții în familie? Spune-ne în comentarii ce colinde se păstrează în zona ta și dacă știai cât de vechi sunt de fapt. Distribuie articolul dacă ai învățat ceva nou azi.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.