Ajunul Crăciunului este o seară a liniștii adânci. După ce treaba zilei se termină, după ce masa este așezată și colindele se sting, casa intră într-o stare greu de descris. Nu este tăcere goală, ci una plină de prezență, de amintiri și de respect.
În unele sate din România, exista – și pe alocuri încă se păstrează – o rânduială care îi miră pe mulți: în seara de Ajun, masa nu se strânge complet, iar vasele rămân nespălate peste noapte.
Pentru cei care nu cunosc tradiția, pare neobișnuit. Dar pentru cei crescuți cu ea, acest gest era unul dintre cele mai serioase și mai tăcute acte de credință și pomenire.
Ce este „masa de seară” din Ajun
„Masa de seară” nu era o masă bogată. Din contră, era simplă, de post, cu mâncăruri așezate cu grijă: pâine, colivă, grâu fiert, mere, uneori o ciorbă sau o mâncare simplă.
Această masă nu era gândită doar pentru cei vii. Tradiția spunea că, în noaptea de Ajun, sufletele morților se întorc pe la casele lor, să vadă dacă sunt pomeniți, dacă sunt amintiți, dacă este pace.
De aceea, masa nu se strângea în grabă. Era lăsată „deschisă”.
De ce se credea că sufletele vin în seara de Ajun
Ajunul este o noapte de hotar: între post și sărbătoare, între așteptare și împlinire. În credința populară, astfel de nopți erau considerate prielnice pentru apropierea dintre lumi.
Nu se spunea că sufletele vin să mănânce în sens omenesc. Ci vin să se bucure de pomenire, de gândul bun, de lumina din casă.
Lipsa pomenirii era considerată o durere pentru cei plecați, iar Ajunul era una dintre puținele seri în care familia întreagă, văzută și nevăzută, se aduna.
De ce nu se spălau vasele în seara de Ajun
Spălatul vaselor era asociat cu „alungarea” sau „ștergerea urmelor”. În această seară, nimic nu trebuia șters sau grăbit.
Bătrânii spuneau:
- dacă speli vasele, „speli și pomenirea”
- dacă cureți masa complet, „închizi ușa celor plecați”
- dacă faci zgomot, tulburi liniștea
Vasele lăsate nespălate nu erau semn de neglijență, ci de respect. Spălatul se făcea dimineața, după Crăciun, când noaptea trecuse.
Cum se păstra liniștea în această seară
După masă:
- nu se certau
- nu se vorbea tare
- nu se râdea zgomotos
- nu se mutau lucruri prin casă
Se aprindea o lumânare sau se lăsa focul să ardă liniștit. Uneori se rostea încet:
„Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecați. ”
Atât. Fără discursuri, fără explicații.
Sensul profund al acestei tradiții
Această rânduială nu era despre frică sau superstiție. Era despre memorie. Despre recunoașterea faptului că o familie nu este formată doar din cei care stau la masă, ci și din cei care au stat cândva.
Lăsarea mesei era un gest de continuitate. Un fel de a spune:
„Nu v-am uitat. Faceți parte din noi. ”
Greșeli frecvente în înțelegerea obiceiului
Una dintre cele mai mari greșeli este să se creadă că tradiția contrazice credința. În realitate, ea o completează, printr-un limbaj simplu, omenesc.
O altă greșeală este ridiculizarea. Aceste obiceiuri nu cer să fie copiate, ci înțelese. Ele aparțin unei lumi în care memoria și respectul aveau alte forme.
Ce putem păstra astăzi din această rânduială
Chiar dacă nu mai lăsăm masa nestrânsă, putem păstra esențialul:
- un gând pentru cei plecați
- o lumânare aprinsă
- o clipă de tăcere
- evitarea grabei și a zgomotului
Pomenirea nu are nevoie de gesturi mari. Are nevoie de sinceritate.
Un adevăr spus din bătrâni
„Cât timp cineva te pomenește, nu ești plecat de tot. ”
Ajunul Crăciunului este una dintre serile în care acest adevăr se simte cel mai puternic.
Tradiția „Mesei de seară” și a vaselor lăsate nespălate în Ajunul Crăciunului nu este despre trecut, ci despre legături care nu se rup.
Pe 24 decembrie, când lumea se liniștește și casa respiră altfel, memoria devine o formă de iubire. Iar iubirea, chiar și tăcută, este cea mai frumoasă pomenire.
În unele seri, nu trebuie să faci mai mult. Trebuie doar să nu grăbești liniștea.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.