Știai că numele „Sânziene” s-ar trage de la o zeiță romană? Povestea ascunsă în cuvânt e mai veche și mai surprinzătoare decât ai crede. Sărbătoarea pe care o ții an de an la cumpăna verii poartă, ascunsă chiar în sunetele ei, urma unei lumi de acum două mii de ani.
E o poveste despre cum un nume călătorește prin timp, schimbându-și ușor forma, dar păstrând miezul. Hai să o desfacem fir cu fir, cu mintea deschisă, fiindcă, vei vedea, adevărul are mai multe fețe.
De unde vine, de fapt, numele sărbătorii Sânziene
Cea mai cunoscută ipoteză spune că „Sânziene” s-ar trage din latinescul „Sancta Diana”, adică „Sfânta Diana”, zeița romană a lunii și a vânătorii. Atenție însă, e doar o presupunere a lingviștilor, nu un fapt bătut în cuie.
Cum s-ar fi ajuns aici? În latina populară vorbită în Dacia romană, „Sancta Diana” s-ar fi tocit în timp prin pronunție, „Sancta” devenind „sân-”, iar „Diana” alunecând spre „-ziană”. Așa s-ar fi născut forma de azi.
Numai că nu e singura teorie. O a doua variantă, la fel de discutată, leagă cuvântul de latinescul „Sanctus Dies Iohannis”, „Sfânta Zi a lui Ioan”, fiindcă sărbătoarea cade pe 24 iunie, ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Mai există și ipoteza populară care îl descompune în „sân” plus „ziană”, adică „zână”.
Și mai e ceva ușor de confundat. Numele sărbătorii nu e totuna cu floarea galbenă numită tot sânziană, despre care vom vorbi îndată.
Cine era Diana, zeița din spatele numelui Sânzienelor
Diana era, în mitologia romană, una dintre cele mai iubite zeițe, stăpâna pădurilor, a vânătorii și a lunii. O legau de fecioria neîmblânzită, de natura sălbatică și de ocrotirea femeilor.
Romanii o vedeau ca pe sora lui Apollo, zeul soarelui, iar ea ținea cealaltă jumătate, lumina nopții. Tocmai legătura aceasta cu luna și cu lumina o apropie firesc de o sărbătoare așezată la miezul verii.
Diana era echivalentul roman al zeiței grecești Artemis, semn că rădăcinile cultului ei coboară foarte adânc în vechime. Sărbătorile dedicate ei, numite Nemoralia, se țineau la Lacul Nemi, lângă Roma, cu procesiuni de femei purtând torțe și flori prin pădure.
Cum cultul Dianei s-a răspândit în provinciile romane, inclusiv pe teritoriul de azi al țării noastre, e ușor de înțeles de ce numele ei ar fi prins rădăcini și aici.
De ce sărbătoarea Sânzienelor cade exact la miezul verii
Sânzienele se serbează pe 24 iunie, aproape de solstițiul de vară, ziua cu cel mai lung interval de lumină din an. Un mic detaliu pe care multe texte îl încurcă: solstițiul cade pe 21 iunie, iar sărbătoarea populară pe 24, deci cele două nu coincid perfect.
Soarele își atinge atunci puterea maximă, iar vechile popoare sărbătoreau acest moment cu focuri, dansuri și flori. Culte străvechi ale soarelui și ale lunii s-au împletit firesc în jurul acestei perioade.
Mai târziu, creștinismul a așezat peste vechea tradiție praznicul Sfântului Ioan Botezătorul. E un mecanism întâlnit la multe sărbători europene de cumpăna verii, de la Midsommar în Scandinavia până la noaptea lui Kupala la slavi.
Așa s-au suprapus, în aceeași zi, două lumi, cea precreștină și cea creștină, fără ca una să o șteargă pe cealaltă.
Trei lucruri de reținut despre povestea numelui
Înainte de a privi altfel această zi, iată esența pe scurt:
- Numele „Sânziene” ar veni, după o ipoteză, din „Sancta Diana”, zeița romană a lunii și a vânătorii, dar varianta „Sanctus Dies Iohannis” e la fel de discutată.
- Sărbătoarea cade pe 24 iunie, lângă solstițiul de vară din 21 iunie, peste vechi culte ale soarelui.
- Peste tradiția veche s-a suprapus praznicul creștin al Sfântului Ioan Botezătorul.
- Numele sărbătorii nu se confundă cu floarea galbenă de câmp, tot sânziană, cu care fetele împleteau coronițe de noroc și măritiș.
Iată cum un singur cuvânt poate să poarte în el o istorie de două mii de ani. Faptul că etimologia „Sânzienelor” rămâne o întrebare deschisă, cu mai multe răspunsuri posibile, nu o sărăcește, ci dimpotrivă, o face și mai vie.
Așa că, data viitoare când vezi mănunchiurile galbene atârnate la poartă, gândește-te o clipă: oare numele „Sânziene” chiar se trage de la o zeiță romană? Povestea ascunsă în cuvânt te invită să privești sărbătoarea cu alți ochi, ca pe o punte tăcută între noi și strămoșii care priveau aceeași lună la miezul verii.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.