Am numărat de trei ori cei 40 de lei din buzunar înainte să apăs pe clanța rece a cabinetului. De trei ori, ca și cum, dacă îi număr mai atent, s-ar face 50 sau 60. Nu s-au făcut. Ruxandra mă strângea de mână atât de tare că mă durea, cu obrazul umflat și cu lacrimile …
— Ci-ci-citește tu, Costel, a spus învățătoarea, și toată clasa s-a întors spre mine. Aveam 7 ani și îmi trebuiau 10 secunde ca să-mi spun numele. Zece secunde în care gura mi se deschidea, aerul ieșea, dar cuvântul rămânea agățat undeva în gât, ca o piatră prea mare pentru o gâtiță de copil. — Co… …
Praful de pe șosea avea gust. Un gust de piatră încinsă și de motorină care mi se lipea de limbă în fiecare dimineață de vară, la marginea drumului care lega satul nostru din Botoșani de oraș. Stăteam pe o piatră mare, la curba de lângă pădure, cu două sticle de plastic de 2 litri în …
La notar, fratele meu mai mic n-a așteptat nici măcar să ne așezăm bine pe scaune. — Eu iau casa de lângă șosea, a spus Petrică și a împins un dosar pe masă, de parcă îl pregătise de acasă. Vreau să deschid un depozit acolo, e loc, e drum, trec mașinile. Sora mea, Lenuța, a …
Îmi puneam ruj în fața oglinzii din baie când am auzit-o pe fiică-mea oprindu-se în ușă. Mâna îmi tremura, așa că linia ieșise strâmbă, și tocmai o ștergeam cu degetul când Nicoleta a spus, tare, ca să audă și asistenta de pe hol: — Mamă, te faci de râs. La vârsta ta? Ruj înainte de …
— Cine ești dumneata și ce cauți în patul meu? Aurica stătea ridicată în capul oaselor, cu plapuma trasă până la bărbie, și mă privea cu ochii mari, speriați, ca pe un hoț intrat noaptea pe geam. Femeia asta îmi e soție de 46 de ani. În dimineața aceea nu mai știa nici atât. Mă …
Le-am ascuns unde-i duc până am răsucit cheia în contact. Bunica Aurica se așezase pe bancheta din spate cu poșeta neagră strânsă la piept, în rochia ei bună, cea neagră cu floricele pe care o scotea din șifonier numai de Paști și de Crăciun. Bunicul Vasile stătea în față, lângă mine, și-și tot netezea cu …
„Divorțează de ea și-ți găsesc eu o fată normală.” Asta îi spunea soacra bărbatului meu, în bucătăria noastră, cu vocea coborâtă, crezând că eu dorm. Era 3 dimineața. El nu dormea. Îi schimba scutecul mamei mele, care se trezise iar speriată și întreba unde e tatăl ei. Tatăl ei murise de 40 de ani. Stăteam …
Aveam 7 ani în vara aceea și stăteam pe prispă, lipită de bunica, cu mâna ei dreaptă în palmele mele. O întorceam pe o parte și pe alta, cum fac copiii cu o jucărie nouă, și mă uitam la ea fără pic de sfială. Pielea de pe dosul palmei era lucioasă și întinsă, ca și …
„Bună dimineața, tovarășe.” Așa începea fiecare zi în curtea bunicului meu, în satul Bogata, din județul Mureș. Bunicul Gheorghe ieșea în prag cu cana de cafea aburindă în mână, cobora cele trei trepte de ciment și se ducea drept la poartă. Acolo se oprea, își dregea glasul și saluta. Nu pe bunica, nu pe vecini, …
Mama a numărat de trei ori cele 40 de lei pe mușamaua înflorată din bucătărie, i-a strâns într-o batistă albă și mi i-a îndesat în palmă exact când autocarul claxona la capătul uliței. — Atât am, Mariana. Iartă-mă că nu-i mai mult. Aveam 18 ani, un geamantan de carton legat cu sfoară și niște pantofi …
„Uite-o pe mămica ta, muncește departe pentru tine”, îmi spunea bunica în fiecare seară și lua poza de lângă icoană, de pe comoda din camera cea bună. Aveam 4 ani când mama s-a urcat în autocarul spre Spania, și de atunci, pentru mine, „mama” a fost o voce în telefon și o fotografie sprijinită de …
Aveam 8 ani când am furat un teanc de ziare de la gara din oraș ca să-i duc mamei bani de pâine. Le-am vârât sub palton — un palton primit de la o vecină, cu un nasture lipsă și mânecile care nu-mi mai ajungeau la încheieturi — și am luat-o la fugă printre picioarele oamenilor …
Când m-am dus să semnez ultimele acte de adopție, mâinile îmi tremurau — nu de emoție, ci de furie. Cu o oră înainte, pe holul instituției, o auzisem pe o vecină de-a noastră, Geta, spunând destul de tare, ca s-o aud, către altă femeie de pe uliță: „Cum să iei un copil străin când ai …
— V-am suportat destul, mi-a zis ginerele, și a zâmbit. Vrem camera din spate. Ne trebuie birou. Am pus furculița jos. Credeam că glumește. Era duminică, mâncam cu toții la masa din bucătărie, cea pe care o făcusem eu din lemn de fag, și afară mirosea a iarbă cosită. — Ce birou, Bogdane? am întrebat. …