Nenea Einstein a spus că nu poți rezolva o problemă cu aceeași minte cu care ai creat-o, sau mai bine zis cu aceeași gândire. Eu aș merge un pic mai departe și l-aș completa pe baza unor observații pur subiective: Nu poți să rezolvi o problemă cu aceeași atitudine cu care ai căutat-o. Eu, vezi tu am întâlnit de-a lungul timpului un anumit personaj, de suficient de multe ori cât să știu cu acuratețe pe cine am în fața mea.

Să-i spunem Căutătorul

Dacă i-ai privi ochii ai observa că sunt ușor obosiți și cutele din jurul lor sunt învinețite. Sunt genul de oameni care par că tocmai au terminat acum 5 minute de luptat în arenă cu o mână de tauri într-o coridă și mai urrmează pentru că nu degeaba i se spune Căutătorul.

Mintea sa e un spațiu vast în care zilnic se construiesc clădiri de gânduri, zgârie nori chiar. Există chiar de la intrare o pancartă pe care scrie mare Șantier în lucru. Pare genul acela sigur pe sine și pe ceea ce caută, pe ce urmează să fie deși e un zăpăcit notoriu, aflat veșnic la o intersecție de drumuri din mintea sa, prins între revolta față de o structură socială care îl constrânge în care de multe ori nu se regăsește și avântul de a-și construi propriul drum. Și se luptă. Și lumea i se pare mai nedreaptă ca niciodată, mai absurdă mai rău-intenționată. Și uită…

Uită că aceasta e făcută din oameni care se străduiesc….fiecare… fiecare din ei face ce știe fiecare în parte mai bine.

Tu însă continui să te lupți pentru că suferința lor ți se pare absurdă.

Și uiți că suferința lor e și suferința ta.

Și cauți.

Și uiți că ceea ce cauți tu caută de fapt și ei

Și uite așa ca niște stele aflate la 1 metru distanță, răceala zidurilor dintre noi vine să adauge la răceala regulamentară. Și ți se pare nedrept. La urma urmei ești Căutătorul și te crezi îndreptățit să fii plasat pe un raft ușor mai sus decât restul din magazinul universal numit Lumea. Tu nu poți să fii pus pe aceeași stativă cu muncitori în salopete sau puștani răzgâiați sau babe care se plâng de dureri de șale. Și te lupți ca să le arați că locul tău e mai sus. Și construcția gândurilor tale se scutură din toate încheieturile pentru a arăta cât de bazat ești, ce capabil!

Numai că după atâta căutat te trezești cu mâna întinsă ca a regelui Lear. Și realizezi că și drumul acesta în care te-ai încrezut nu a fost altceva decât unul înfundat. Și nu, la capătul lui nu găsești nici un sens pentru simplul fapt că nu are un sens. E timpul să admiți că te-ai înșelat, e timpul să admiți că atât timp cât te lupți cu ceva îi dai mai multă putere….nu a fost o Căutare, a fost o luptă, o încercare jalnică de a acoperi niște goluri evidente. Da’ uite că de fapt fericirea e doar un efect, la fel și speranța ta că vei fi văzut, admirat, apreciat când vei găsi sensul.

La fel ca și Căutătorul poate că de fapt noi avem șansa să găsim doar în momentul în care ne oprim din a mai căuta, doar când recunoaștem că ne căutăm de fapt pe noi în absolut toate întreprinderile noastre mai mici sau mai mari. Sau cum stătea scris acum demult acolo unde se termina drumul “Nu mai încerca!”.

Poate doar atunci valurile se vor calma pentru a face loc răspunsului. Răspuns care nu are nimic de-a face cu o reparație capitală a noastră, ci doar cu o schimbare de direcție. Poate că ce vom afla se află chiar sub nasul nostru….chiar sub…..nasul nostru. Și cine suntem cu adevărat când nu ne vede nimeni nu are nevoie de o altă cremă de îmbătrânire care să ne asigure o piele ca de fund de bebeluș, nici de o altă mașină mai fițoasă decât cea pe care o avem acum, nici de un iubit sau de o iubită mai mișto decât înainte, nici de un alt loc sub Soare în care chipurile am regăsi într-un final sensul pentru că cine dă sensul suntem chiar noi! Tu….tu…și tu! Eu….eu….și eu!

Frumusețea pe care am găsit-o noi vine din acceptare. Acceptarea de a face rai cu ce avem. Și poate în definitiv chiar nu ne lipsește nimic. Suntem întregi, faini, ok așa cum am intuit întotdeauna din momentul în care facem pace cu lumea, pace cu noi. Din renegați, ne descoperim reînnoiți. Renunțând la finaluri găsim începuturi și poate că doar așa luându-ne adio de la mintea din trecut putem să ne regăsim așa cum știm că suntem. Minunați, visători, cutezători!